Daniela Gyorfi vrea să-și facă testamentul
Divertisment · Stiri / 24.11.2014

Cântăreața a dezvăluit că se gândește să-și facă testamentul de dragul Mariei, fetița pe care o are împreună cu George Tal.

Invitată la emisiunea "Răi da' buni", de la Antena Stars, Daniela Gyorfi a afirmat că vrea să-i asigure viitorul fiicei ei, Maria: "Mă gândesc la testament de acum. Doamne ferește, mi se poate întâmpla orice. Mă gândesc la viitorul copilului meu. Nu ştii niciodată ce ţi se poate întâmpla, nu vreau să mă gândesc că mor, dar iei în calcul, chiar şi 1% varianta asta. Toţi părinţii ştiu că pentru copii muncim, că nu ducem nimic cu noi în pământ. Și atunci copilul trebuie asigurat cât de cât"
, a spus ea.

"Eu am fost foarte săracă, ştiu ce înseamnă să nu ai casă, să stai internat, să stai în spitale, să fii menajeră de la 10 ani. Am rămas cu nişte sechele din cauza asta. Fetiţa mea trebuie să fie protejată. Va rămâne George... dar dacă Doamne ferește nu vom mai fi amândoi?"
, a mai spus artista.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro