”Darurile din dragoste sunt rare în vreme de criză”
Divertisment · Stiri / 05.02.2013

Patru cavaleri, Florin Chilian, Mihai Mărginanu, violoncelistul Adrian Naidin și actorul Radu Iacoban, imaginează cele mai frumoase dintre poveștile inimii, “pentru îndrăgostiți, dar mai ales pentru cei care încă nu iubesc, pentru cei fericiți sau pentru cei care încă mai speră”.

În sala de repetiții, cei patru experimentează adăugând folk-ului puțin jazz, rock sau muzică clasică, amestecă cu sunete adevărate poeme, dialoghează și interferează, trecând prin propriile experiențe și întâlniri muzicale, pentru a se regăsi într-o zonă comună de sensibil, iubirea.

Angrenat, alături de Marius Manole, într-o “Piesă deșănțată“, pe un text al Liei Bugnar, Radu Iacoban, un actor care spune că a eșuat în rolul de războinic, admite partitura seducătorului, într-o companie pe care o apreciază. “Îl cunosc pe Florin Chilian încă de pe vremea în care Casa Eliad era loc de întâlnire și de cântări pentru mai toții marii artiști de la București. L-am admirat de atunci, dar nu mi-am imaginat că vom fi împreună vreodată într-un proiect de asemenea amploare”, spune Radu Iacoban.


Cei patru vor urca pentru prima oară pe scenă miercuri, 6 martie, la Sala Palatului din București, pentru un proiect la granița dintre muzici, la granița dintre sunet și cuvânt, dintre folk, world music și etno-jazz. “Sunt muzichii între amici, pentru fete, doamne, domnișoare și gagici. Și, n-o să credeți, cântăm într-o limbă care îngrozește "colegii": în limba română!”, spune Florin Chilian, care anunță “o seară fără artificii tehnice, o seară de firesc și de normal, așa cum nu prea mai este la modă acum”. “Fiecare dintre noi, cei prezenți acolo, chiar știe să cânte și o putem face. Va fi un concert de la prieteni cu și pentru prieteni. Și poate doar puțin mai mult pentru prietene! Un cadou, un dar din suflet. E criză, iar daruri din suflet se găsesc din ce in ce mai rar și mai greu. Va fi un concert normal, pentru cei care n-au uitat ce-i aia”
, spune Florin Chilian.

Spectacolul Dar din Dragoste va avea loc miercuri, 6 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din București. Biletele sunt disponibile online, www.myticket.ro, www.iabilet.ro sau bilete.ro și în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro, la Casieria Palatului Național al Copiilor din București și la Casieria din stația de Metrou Unirii 1 din București.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro