De 1 Mai, Cabron deschide sezonul #maimusic
Divertisment · Stiri / 04.05.2015

HaHaHa Production îl prezintă pe Cabron în deschiderea lunii #maimusic cu single-ul „Adu-mi o bere".

Produsă în studiourile HaHaHa Production de Max Chisaru, „Adu-mi o bere" este o piesă care ne duce cu gândul la vară și la timpul petrecut alături de gașca de prieteni.

„Berea este un simbol al verii și al căldurii, iar eu sunt încă adeptul serilor de vară petrecute în cartier, la scara blocului, cu gașca. Am ales să dau piesa chiar de 1 Mai, pentru că am vrut să fiu primul dintre artiștii HaHaHa Production care lansează și să le fac în ciudă colegilor mei care, de altfel, îmi sunt foarte dragi. Nu ratați niciuna dintre lansările lunii #maimusic! ", a declarat Cabron.


HaHaHa Production sărbătorește luna mai cu muzică și pasiune. Pe 1 mai dăm startul unui maraton muzical ce se va întinde pe parcursul întregii luni.

Provocarea: în fiecare zi a lunii mai lansăm o piesă nouă pe canalul nostru de Youtube [www.youtube.com/HaHaHaProduction], 31 de piese in 31 de zile, 16 artiști, două cd-uri, #maimusic. Nu ținem cont de reguli sau trenduri și creăm în timp real, piesă cu piesă, zi de zi, cea mai înnoitoare compilație muzicală românească, pe care o lansăm la sfârșitul lunii.


Muzică în stare pură, exact cum o simțim: mai nouă, mai multă, mai spontană, mai adevarată, mai liberă - #maimusic.

Cele 31 de producții muzicale vor fi incluse pe compilația #maimusic, care va fi lansată la finalul lunii mai și care va fi disponibilă în magazinele digitale.

Pentru a asculta piesa „Adu-mi o bere", click aici: https://youtu.be/DbSxTXk-ipk
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro