Inspirat din celebra „Baba Hârca” de Matei Millo, textul actual vine cu o abordare scriitoricească originala. Împreuna cu scenarista Gabi Virginia Șarga, regizorul și scenaristul Cătălin Rotaru reușește să aducă povestea în zilele noastre, propunând o transformare extrem de interesantă a personajului central – Hârca. Pe vremuri o vrăjitoare urâtă, Hârca devine acum o femeie abilă și seducătare. „Cred că este una dintre acele povești românești care poate fi repovestită în ritmul și cu limbajul zilelor noastre. Are o savoare specială, are un „ceva” ce o face repovestibilă”, spune Cătălin Rotaru. „Hârca este un personaj extrem de interesant și de complex. Într-un anume sens, nemuritor. Întodeauna au existat Hârci, indiferent de timpul în care plasăm povestea”.


Hârca (Dana Rotaru), o femeie lacomă si abila manipulatoare a slăbiciunilor celorlalți, lucrează mână în mână cu Chiosa (Vladimir Drăghia), un șmecher de cartier, un om al lumii interlope.  O incitantă ocazie se naște atuni când Hârca află că atât seducătorul tânăr Vlad (Alexandru Suciu), cât și bătrânul și bogatul domn Bâzu (Bogdan Talaşman) o vrea pe tânăra Viorica (Diana Dumitrescu). Din dorinţa de a o cuceri, ambii pretendenti cer ajutorul Hârcăi. Pasiunea lor nu trece neexploatată, Hârca încercând să manipuleze lucrurile în favoarea celui care plătește mai bine. Dar goana după bani încurcă lucrurile. După un șir de peripeții și situații comice, adevărul e gata să iasă la lumină. Ce se va întâmpla cu Hârca? Dar cu Viorica? Va alege dragostea sau se va mărita cu Bâzu cel bogat?


„Hârca se întoarce“ este produs de Adina Sadeanu, prin  Asociatia Axis Productions, organizatie non-profit implicată în producția și promovarea proiectelor independente de teatru și film. În 2014, a produs și lansat piesa „Jocul din Ialta”, de Brian Friel, și a realizat două spectacole de succes – „American Nights in Bucharest”, avându-i ca invitați speciali pe Oana Pellea și Ion Caramitru, și „American Night Dream”, avându-i ca protagoniști pe cântărețul și regizorul de teatru musical american Calvin McClinton, alături decunoscuta cântăreață Claudia Cream. Ambele spectacole au fost realizate cu sprijinul Ambasadei SUA la București.


Biletele la spectacolul „Hârca se întoarce” se pot achiziţiona prin rezervări direct la casa de bilete a Teatrului Elisabeta (0727 703 703) sau online atat de pe site-ul teatrului (www.TeatrulElisabeta.ro).

Pentru detalii si imagini de la spectacolele anterioare va rugam vizitati pagina de Facebook: https://www.facebook.com/harcaseintoarce
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro