Divorț la notar: Lora și Dan Badea s-au despărțit râzând
Divertisment · Stiri / 13.10.2014

Cei doi au venit degajați la notar, ţinându-se de mână, și au pus capăt mariajului început în vara anului 2012.

Cântăreaţa şi actorul de comedie au ajuns luni la cabinetul notarial, în jurul orei 12.00. Îmbrăcată casual, Lora (32 de ani) şi-a ascuns chipul sub o pereche de ochelari de soare, în timp ce Dan (36 de ani) mesteca gumă, scrie ziarul Click!.

Potrivit unor surse din anturajul artistei, citate de Click!, cei doi s-au despărțit pentru nu şi-au acordat mult timp unul celuilalt. Ei vor avea de împărțit cele trei apartamente pe care le dețin împreună.

Lora şi Dan Badea au ajuns separat la notar însă au ieşit ţinându-se de mâini. Vizibil afectat, Badea a încercat să pară amuzant în faţa jurnaliștilor, însă nu a putut articula mai nimic, relatează Libertatea.
"Am pierdut un soţ însă am câştigat un prieten pe viaţă!", a spus Lora.

Cei doi au urcat într-o luxoasă limuzină pe care au părăsit-o însă după cinci minute, fiecare urcând în automobilul său, în încercarea de a scăpa de fotoreporteri.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro