Elena Băsescu a născut o fetiţă
Divertisment · Stiri / 01.09.2013

Fiica preşedintelui a născut, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o fetiţă, la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, în prezent atât mama, cât şi copilul fiind în stare bună. Evenimentul a avut loc cu circa trei săptămâni mai devreme decât era aşteptat.

 
O fotografie în care şeful statului apare ţinându-şi în braţe nepoţica a fost postată, duminică, pe contul de Facebook "Alături de preşedintele nostru", la scurt timp după ce Traian Băsescu şi-a vizitat fiica, pe Elena Băsescu, la Spitalul Universitar. Preşedintele poartă un halat alb, îşi ţine în braţe nepoţica şi priveşte spre aparatul de fotografiat.

Traian Băsescu a sosit, duminică dimineaţă, la Spitalul Universitar, unde fiica sa, Elena, a născut o fetiţă. Preşedintele era însoţit de soţia sa, Maria. El i-a salutat pe jurnaliştii prezenţi, dar nu a făcut declaraţii presei, relatează Mediafax.
 
 

Elena Băsescu a născut, la ora 3.30, prin cezariană, o fetiţă în greutate de 2.715 grame şi 47 de centimetri, la Spitalul Universitar din Capitală, potrivit unui comunicat al unităţii medicale.

Ea a fost internată sâmbătă, în cadrul Clinicii de Obstetrica Ginecologie a spitalului, fiind în a 35-a săptămână a sarcinii.

Atât starea mamei, cât şi cea a copilului, sunt în parametri normali de evoluţie.

Primul copil al Elenei şi, în acelaşi timp, primul nepot al preşedintelui Traian Băsescu, a venit pe lume în ziua în care mama împlineşte un an de la căsătorie.

Elena Băsescu posta, vineri, 30 august, pe Facebook: "Mai sunt aproximativ 3 săptămâni până la cel mai important şi emoţionant eveniment din viaţa noastră: ziua când vom deveni părinţi. Pe amândoi emoţiile şi aşteptarea ne-au copleşit. Asta nu înseamnă că nu am apucat să desenăm pereţii din camera fetiţei noastre. Eu am ales personajele care să-i lumineze începutul vieţii, iar Bogdan a fost mai implicat pe partea artistică . A ajutat-o de zor pe pictoriţă. Sperăm că şi micuţei noastre o să-i placă…"
.
 
 

Postarea este însoţită de şapte fotografii cu pereţii pictaţi ai camerei fetiţei. În picturi apar personaje din filme celebre de desene animate.
 
 

Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu s-au căsătorit, în septembrie 2012, la câteva zile după revenirea la Palatul Cotroceni a preşedintelui Traian Băsescu, care a fost suspendat două luni în vara anului trecut.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la ieşirea din Spitalul Universitar, unde fiica sa, Elena, a născut o fetiţă, că este bucuros că a primit "nobilul titlu de bunic", iar nepoţica sa, despre care a spus, râzând, că seamănă cu el, este sănătoasă şi "deja a supt".

Preşedintele a spus că este bucuros, împreună cu soţia sa, Maria, şi cu cealaltă fiică, Ioana.

Băsescu a spus că naşterea a fost prematură, copilul fiind aşteptat peste trei săptămâni, dar doctorii au decis că este mai bine ca operaţia să aibă loc la acest moment. "Am primit nobilul titlu de bunic", a spus preşedintele, precizând că fiica sa, Elena, şi soţul acesteia, Bogdan, vor alege numele copilului.

Întrebat dacă şi-a văzut nepoţica, Băsescu a răspuns: "E, cum să n-o văd, am ţinut-o şi în braţe".

El a adăugat că sentimentul este extraordinar, precizând că nepoţica a primit la naştere nota 9.

Întrebat cu cine seamănă copilul, Băsescu a răspuns: "Cu mine, sigur. Se vede, că s-a şi grăbit să iasă".

El a spus că nu ştie cine vor fi naşi. "Mă bucur că e sănătoasă, că a supt deja, ceea ce e foarte bine", a spus Băsescu, precizând că medicii au spus că fiica sa va mai rămâne în spital "două-trei zile".

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro