Elveția îi cere scuze vedetei TV Oprah Winfrey
Divertisment · Stiri / 13.08.2013

Autoritățile din Ţara Cantoanelor i-au prezentat scuze starului american, după ce Oprah Winfrey a povestit că a fost victimă a rasismului într-un magazin de lux din Zurich, unde a mers luna trecută pentru a participa la căsătoria cântăreţei Tina Turner.

Într-un interviu acordat lui Larry King la Ora.tv, regina "talk-show-urilor" americane a mărturisit că o vânzătoare a refuzat să-i arate o geantă de mână, spunându-i că aceasta ar fi "prea scumpă pentru ea".

"I-am spus acestei femei: «aş vrea să văd această geantă de mână de pe etajeră şi ea mi-a răspuns: nu, este prea scumpă»", a afirmat Oprah Winfrey pentru Ora.tv.

Apoi vânzătoarea i-a lăudat geanta de mână făcută din piele de crocodil, explicându-i că a fost creată pentru actriţa americană Jennifer Aniston.

Oprah Winfrey i-a mărturisit lui Larry King că a vrut să râdă şi să joace un rol din "Pretty woman" cumpărând tot buticul pentru a o impresiona pe vânzătoare, dar a renunţat în cele din urmă, deoarece a înţeles că aceasta ar primi un comision. Oprah Winfrey are o avere estimată de Forbes la 2,8 miliarde de dolari americani.

Contactată de AFP, Trudie Götz, proprietara lanţului elveţian de buticuri de lux Trois Pommes, a explicat că ar fi vorba despre o neînţelegere.

"Vânzătoarea mea a vrut să fie prea drăguţă. Ea i-a explicat că această geantă costă 35.000 de franci elveţieni şi că ar putea să-i arate versiuni mai ieftine din struţ, piele pură şi catifea"
, s-a apărat ea.

Proprietara buticului a adăugat că nu prevede sancţiuni disciplinare împotriva angajatei sale. "Este o vânzătoare foarte calificată. Ea mai lucrează într-un butic din St. Moritz şi este obişnuită să aibă de-a face cu clienţi de prestigiu", a afirmat ea.

Trudie Götz a precizat că se gândeşte la răspunsul pe care-l va aduce pentru aceste acuzaţii şi că îl va consulta pe avocatul său.

Suisse Tourisme, organizaţie care se ocupă de promovarea turismului în Elveţia, şi-a prezentat scuze pe Twitter.
"Această vânzătoare a avut un comportament deplasat. Ne pare rău", scrie organizaţia.

În plus, un purtător de cuvânt al organizației a prezentat scuze celebrei realizatoare TV. “Incidentul cu Oprah Winfrey este cât se poate de regretabil. Suntem cunoscuți ca un oraș fără prejudecăți, iar acest incident ne afectează imaginea” a spus Christian Trottmann.


Foto: AFP/Mediafax


Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro