Eurovision 2012: Mandinga e în finală!
Divertisment · Stiri / 23.05.2012

Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a calificat în finala concursului, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi, de semifinala care s-a desfăşurat la Baku, în Azerbaidjan.

Trupa Mandinga, reprezentanta României la Eurovision 2012, s-a calificat în finala concursului, care va avea loc sâmbătă, după ce a trecut, marţi, de semifinala care s-a desfăşurat la Baku, în Azerbaidjan.

Deşi solista formaţiei, Elena Ionescu, a avut probleme cu casca, trupa românească, care a participat în concurs cu piesa "Zaleilah" (compozitor Costi Ioniţă), a reuşit să treacă cu bine de semifinala de marţi. Numele României a fost primul anunţat pe lista tărilor calificate în finala de sâmbătă. A doua calificată a fost Moldova, în vreme ce "biletul de aur" care asigura ultimul loc pe tabloul calificatelor a revenit Irlandei.

Cele zece ţări calificate marţi în finala Eurovision 2012 sunt: România, Republica Moldova, Islanda, Ungaria, Danemarca, Albania, Cipru, Grecia, Rusia şi Irlanda.

Eurovision va continua joi, cu a doua semifinală, când vor concura, în ordinea tragerii la sorţi, Serbia, Macedonia, Olanda, Malta, Belarus, Portugalia, Ucraina, Bulgaria, Slovenia, Croaţia, Suedia, Georgia, Turcia, Estonia, Slovacia, Norvegia, Bosnia şi Herţegovina, Lituania.

Ţările calificate direct în finală sunt Marea Britanie, Franţa, Italia, Azerbaidjan, Spania şi Germania.


 

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro