Fiica lui Whitney Houston, găsită inconștientă în cadă

Stiri / 31.01.2015

Bobbi Kristina Brown, fiica regretatei cântăreţe Whitney Houston, a fost spitalizată de urgenţă, sâmbătă, după ce a fost găsită în stare de inconştienţă în cada din sala de baie a reşedinţei sale din Roswell, un oraş din statul american Georgia.

Informaţia a fost confirmată de Poliţia din Roswell, aflat în apropiere de Atlanta, informează postul de televiziune CNN, citat de Mediafax.

Nick Gordon, soţul lui Bobbi Kristina Brown, şi un prieten au informat poliţia şi au încercat să o resusciteze.

Bobbi Kristina Brown "nu mai respira", atunci când soţul ei şi un prieten au descoperit-o în jurul orei locale 10.25, a precizat Lisa Holland, purtătoarea de cuvânt a poliţiei locale.

"Ei au sunat la 911, au început manevrele de resuscitare, iar poliţia a fost prima care a ajuns la faţa locului", a adăugat Lisa Holland. "Poliţiştii au continuat manevrele de resuscitare până la sosirea ambulanţei", a completat aceasta.


Bobbi Kristina Brown a fost apoi transportată de urgenţă la spitalul North Fulton din Roswell, unde a reînceput să respire, a precizat Lisa Holland.

Poliţia, care continuă să ancheteze acest caz, spune că respiraţia tinerei a fost stabilizată, precizează The Hollywood Reporter.

În urmă cu aproape trei ani, pe 11 februarie, mama lui Bobbi Kristina, renumita cântăreaţă americană Whitney Houston, a fost descoperită decedată într-o cadă din hotelul Beverly Hilton din Los Angeles, cu doar câteva ore înainte de a participa la o petrecere organizată cu ocazia premiilor Grammy, notează Mediafax.


Autopsia a dezvăluit faptul că artista s-a înecat în cadă, "în apă extrem de fierbinte", care avea o adâncime de doar 30 de centimetri. Biroul de medicină legală din Los Angeles a stabilit că decesul cântăreţei a reprezentat o "moarte accidentală prin înecare", iar printre factorii care au contribuit la deces s-au aflat "o maladie cardiacă şi consumul de cocaină".
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro