Johnny Depp va reveni pe ecrane în rolul Căpitanului Jack Sparrow, alături de Geoffrey Rush, care interpretează rolul lui Barbossa, relatează Mediafax. În acest moment, cei doi sunt singurii actori confimaţi din vechea distribuţie ca parte a noului lungmetraj din franciză. Orlando Bloom, care l-a interpretat în primele trei filme pe Will Turner, a declarat anterior că se află "în discuţii" pentru reluarea rolului.

Rolul principal feminin va fi interpretat de actriţa Kaya Scodelario. Pe de altă parte, personajul negativ din noua peliculă va fi interpretat de spaniolul Javier Bardem, iar australianul Brenton Thwaites, care a apărut recent în "Maleficent", va figura şi el printre noii actori din distribuţie.


"Pirates Of The Caribbean: Dead Men Tell No Tales" va fi regizat de Joachim Ronning şi Espen Sandberg, iar premiera este programată pentru iulie 2017.

Cele patru filme din franciza "Piraţii din Caraibe" au avut încasări totale, la nivel mondial, de circa 3,7 miliarde de dolari.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro