Giulia Nahmany, declaraţie şoc: „Nu aş ezita să-mi extirp sânii!“

Stiri / 06.10.2015

După ce a trecut prin drama pierderii mamei, care a murit din cauza cancerului de sân, vedeta ar apela la mastectomie dacă ar exista riscul să se îmbolnăvească.

Vedeta a trecut printr-o tragedie anul trecut, când mama ei a murit în urma cancerului de sân care a recidivat galopant. Afectată puternic de această întâmplare, actriţa se implică în campaniile de informare și de sprijinire a femeilor în fața pericolului pe care îl reprezintă cancerul la sân.

Actrița a povestit în premieră, în noul număr al revistei Marea Dragoste/revistatango.ro, despre ceea ce a simțit acum un an, când mama ei, Daniela, s-a stins din viață. Giulia a pozat cu această ocazie într-o ipostază cu totul inedită, curajoasă, topless, acoperindu-și bustul doar cu o pălărie roz, simbolul campaniei împotriva cancerului la sân pe care vedeta o sprijină.


"Mama a mai fost bolnavă de cancer în 2000, când ea avea 40 de ani şi eu aveam 17. Atunci s-a tratat și s-a vindecat. Dar, în urma divorţului, cancerul a recidivat. Eu cred că a fost un şoc mult prea mare, n-a făcut faţă durerii aceleia”, a povestit Giulia.

Actrița crede că "scutul de protecţie" împotriva temutei boli îl putem ridica fiecare dintre noi dacă încercăm să ne înconjurăm de bucurie şi de lucruri frumoase pentru că orice gând și sentiment rău poate otrăvi organismul și poate duce la apariția bolilor: "Părerea mea este că întâi şi întâi prevenția vine din interior, din partea sufletească. Din fericirea, din mulțumirea pe care o ai. Dacă ceva îţi face rău, să te retragi. Să faci doar ceea ce îţi place. Să fii cu persoanele pe care le iubeşti. Dacă nu eşti bine cu partenerul tău, nu este ok să rămâi pentru copii. E un punct comun al femeilor care au fost doborâte: toate au avut o piatră pe suflet. Apoi, bineînţeles, să avem grijă de noi, de ceea ce mâncăm, de stresul zilnic. Iar, după 30 de ani, să facem mamografii, să facem testul acesta ereditar, BRCA, şi dacă ai gena respectivă, atunci trebuie să vorbeşti cu nişte specialişti în genetică, cu oncologi, să vezi ce ai de făcut mai departe."
  • Elena, marţi, 06.10.2015 17:41
    Rasplata Domnului !

    Pe LIDIA BUBLE, Dumnezeu va avea grija sa o loveasca exact cu aceea si DURERE si DISPERARE!(vezi Andreea Marin, care l-a rapit pe Stefan, mamei baiatelului!))

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro