Gwen Stefani şi Gavin Rossdale, la un pas de finalizarea divorţului
După ce în luna august a acestui an au anunţat că se despart, cei doi artişti au semnat deja un acord în privinţa împărţirii bunurilor comune şi a custodiei celor trei copii ai cuplului, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.
Cântăreaţa americană Gwen Stefani şi soţul ei, rockerul Gavin Rossdale, vor împărţi custodia celor trei copii ai lor - Kingston, Zuma şi Apollo -, dar rockerul Gavin Rossdale, solistul trupei Bush, va petrece mai mult timp având grijă de copii în perioada imediat următoare, din cauza agendei de lucru foarte încărcate a soţiei sale.
Presa americană afirmă, de asemenea, că Gwen Stefani şi Gavin Rossdale, care nu au semnat un acord prenupţial, au ajuns la un acord în privinţa bunurilor comune acumulate în timpul căsniciei lor, iar judecătorul care se ocupă de acest caz va finaliza divorţul cuplului înainte de sfârşitul acestui an.
În documentele depuse la tribunal la începutul lunii august, Gwen Stefani, în vârstă de 45 de ani, a invocat motivul clasic al diferenţelor ireconciliabile, punând astfel capăt mariajului ei de 13 ani cu rockerul britanic.
Cea mai recentă melodie a cântăreţei pare să fie inspirată de momentele dureroase provocate de despărţirea de tatăl copiilor săi. Potrivit TMZ.com, motivul real al despărţirii ar fi fost infidelitatea lui Gavin.