"Harry Potter" se duce la dezintoxicare

Stiri / 10.07.2014

Actorul britanic Daniel Radcliffe, starul francizei "Harry Potter", vrea să renunţe la fumat şi intenţionează să se interneze într-o clinică de dezintoxicare specializată în tratarea dependenţei de nicotină.

Starul - care în trecut s-a luptat şi cu dependenţa de alcool - se va interna, potrivit presei internaţionale, într-o clinică de dezintoxicare ce oferă pacienţilor săi consiliere psihologică, medicamente din plante şi programe de exerciţii fizice pentru a-i ajuta să îşi învingă dependenţa de ţigarete, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

"Va fi o clinică rezidenţială cu programe de tratament ce includ consiliere psihologică, sesiuni de terapie individuală şi de grup şi tratamente din plante care îi ajută pe pacienţi să suporte mai bine simptomele ce apar imediat după ce renunţă la fumat. De asemenea, clinica oferă un pachet complet de exerciţii fizice, precum înot, jogging şi yoga", a declarat o sursă pentru The Daily Star.


După ce a reuşit să îşi învingă dependenţa de alcool, Daniel Radcliffe, în vârstă de 24 de ani, care fumează circa 20 de ţigarete pe zi, este hotărât să renunţe şi la fumat.

"Daniel ştie că are o personalitate înclinată spre dependenţă şi a fost foarte deschis în trecut când a trebuit să se confrunte cu «demonii» alcoolului. Din fericire, a reuşit să renunţe la alcool. Acum, el consideră că ţigările reprezintă ultimul lui viciu major pe care trebuie să îl învingă şi este încrezător că va ieşi învingător încă o dată", a adăugat aceeaşi sursă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro