Hugh Jackman, tratat de cancer de piele pentru a treia oară în 12 luni

Stiri / 28.10.2014

Actorul australian a suferit recent o a treia intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unor celule canceroase din zona nasului, după ce în noiembrie 2013 a fost diagnosticat cu cancer de piele şi a suferit o a doua operaţie de acest tip în mai anul acesta.

Hugh Jackman a fost diagnosticat în noiembrie 2013 cu carcinom bazal celular, o formă comună de cancer de piele, provocat de expunerea la soare fără protecţie şi care poate fi tratat rapid şi fără complicaţii, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Jackman, în vârstă de 46 de ani, a suferit deja trei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea celulelor canceroase din zona nasului şi a declarat că, foarte probabil, va mai avea nevoie de astfel de operaţii.

Un reprezentant al actorului a declarat pentru E!News că nu există motive de îngrijorare şi că starea de sănătate a lui Jackman este bună.


"Sunt realist în ceea ce priveşte viitorul şi este mai mult decât sigur că voi mai avea cel puţin una (intervenţie chirurgicală de îndepărtare a celulelor canceroase de pe nas, n.r.), deşi, probabil, vor fi mai multe, lucru deloc ciudat în cazul unui australian de origine britanică care a crescut în Australia, unde nu îmi amintesc să îmi fi spus cineva vreodată să mă dau cu cremă de protecţie solară. Partea bună este că boala asta poate fi prevenită, este vorba de a face controale regulate şi corecte. Sunt şi eu un om obişnuit, pot fi leneş, pot să amân, dar acum nu mai sunt leneş deloc", a declarat Jackman în urmă cu câteva luni, după cea de-a doua operaţie.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro