Problemele de sănătate au împiedicat-o pe Oana să-și alăpteze fetiţa
Oana a fost operată, dar infecţia a revenit, afectând muşchiul peretelui abdominal şi intestinul gros. Situația nu s-a îndreptat nici după a doua operaţie, astfel că ea a apelat la alt medic, de la Spitalul Sfânta Maria.
Cea de-a treia intervenție a durat mai mult decât se aşteptau toţi. Oanei i-a fost tăiată o bucată din muşchiul abdominal, iar în locul acestuia chirurgul i-a montat o plasă, reușind să-i salveze intestinul gros, deşi acesta îi fusese atacat puternic de infecţie.


Vedeta a stat zece zile în spital, dintre care patru în secţia de Reanimare. Problemele de sănătate au împiedicat-o pe Oana să-și alăpteze fetiţa şi, din păcate, seria intervenţiilor chirurgicale nu se va opri aici. Ea va trebui să meargă din nou la doctor, pentru o altă operaţie.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro