Iuliana Tudor a primit premiul presei la Mamaia folclorica
Iuliana Tudor, prezentatoarea Festivalului Cantecului si Dansului Popular Romanesc, Mamaia 2008, a avut parte de o surpriza placuta in seara Galei Laureatilor, de vineri, 29 august.
In timp ce pregatea momentul premiului din partea presei pentru unul dintre concurenti, Iuliana a fost surprinsa: diploma pentru aceasta categorie i-a fost oferita chiar ei. Si cum toti ceilalti concurenti premiati fusesera "nevoiti" sa cante, Iuliana a cantat la randul ei, impreuna cu publicul si acompaniata de orchestra maestrului Nicolae Botgros, melodia "Cui nu-i place dragostea?".
Premiul de la Mamaia se alatura proaspatului trofeu APTR primit de vedeta TVR anul acesta si altor diplome de excelenta primite in cadrul evenimentelor gazduite in tara.