Starul canadian nu se află la primul conflict cu legea
Acest incident este cel mai recent dintr-o serie neîntreruptă de probleme cu legea, cu care s-a confruntat Justin Bieber în ultima vreme, notează Mediafax.
Pe 23 ianuarie, Justin Bieber a fost arestat, în Miami Beach, pentru conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru participarea la o întrecere între maşini, fiind însă eliberat a doua zi pe cauţiune. La momentul respectiv, Bieber le-a spus poliţiştilor că, înainte de a se urca la volanul automobilului, marca Lamborghini, a consumat alcool, marijuana şi medicamente eliberabile pe bază de reţetă.


Totodată, la sfârşitul lunii ianuarie, poliţia canadiană l-a învinuit pe Justin Bieber pentru agresarea, în dimineaţa de 30 decembrie 2013, la Toronto, a unui şofer de limuzină, după ce l-a luat pe cântăreţul canadian, împreună cu alte cinci persoane, din faţa unui club.

Justin Bieber, în vârstă de 20 de ani, a copilărit în oraşul Stratford din provincia canadiană Ontario, dar în prezent locuieşte în Statele Unite ale Americii. Artistul canadian a câştigat patru American Music Awards în 2010.

Albumul său de debut, intitulat "My World 2.0", s-a vândut în aproape două milioane de exemplare numai în Statele Unite ale Americii. Bieber s-a situat pe locul al treilea în topul celor mai influente persoane realizat de revista Forbes în anul 2012.


Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro