Kate Middleton a fost externată
Divertisment · Stiri / 06.12.2012

Soţia prinţului William al Marii Britanii a părăsit joi clinica londoneză în care a fost internată luni din cauza unei forme severe de greţuri matinale provocate de sarcină, informează AFP.

Prinţesa britanică a apărut în faţa clinicii la braţul soţului ei, cu un buchet de trandafiri galbeni în mâini şi zâmbindu-le jurnaliştilor care aşteptau de patru zile în jurul spitalului.

Ducesa Catherine a plecat apoi cu automobilul spre palatul Kensington din Londra unde se va odihni, a precizat casa regală britanică.

"Ducesa de Cambridge (titlul ei oficial, n.r.) a părăsit spitalul King Edward al VII-lea şi va merge la palatul Kensington", din vestul Londrei, "unde se va odihni pentru o vreme"

, a precizat secretariatul cuplului princiar într-un comunicat de presă. "Prinţesa doreşte să mulţumească personalului spitalului pentru îngrijirile medicale şi primirea de care a avut parte".



Kate Middleton, în vârstă de 30 de ani, a cărei sarcină "se află încă la început", potrivit casei regale, a fost spitalizată luni, din cauza unei forme severe de greţuri matinale care se manifestă la anumite femei însărcinate în primele trei luni de sarcină, notează agenția Mediafax.



Anunţul despre spitalizarea ei a determinat palatul regal britanic să dezvăluie faptul că soţia prinţului William, al doilea în ordinea de succesiune la tron, este însărcinată - o veste aşteptată de multe luni de întregul regat, după căsătoria fastuoasă şi extrem de mediatizată a tânărului cuplu princiar, celebrată la Londra în aprilie 2011.

Foto: Hepta / Daily Mail

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro