Keira Knightley a interzis unei reviste să-i modifice sânii în fotografii

Stiri / 06.11.2014

Actriţa britanică a pozat topless pentru revista Interview, cu câteva luni în urmă, şi spune că le-a impus editorilor condiţia ca sânii ei să nu fie modificaţi pentru a părea mai mari în fotografiile publicate.

Keira Knightley, în vârstă de 29 de ani, a acceptat să fie fotografiată pe jumătate goală pentru un pictorial publicat recent în revista Interview şi insistă asupra faptului că imaginile nu au fost modificate, relatează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

"Corpul meu a fost modificat (în fotografii, n.r.) de atâtea ori şi din atâtea motive, fie că a fost vorba de paparazzi sau de afişe de film. Şedinţa foto (pentru Interview, n.r.) a fost una dintre acelea în care am zis «OK, sunt de acord să pozez topless atât timp cât nu îmi faceţi sânii să pară mai mari şi nu îi retuşaţi». Pentru că este important să spun că nu contează forma sânilor", a declarat Keira Knightley pentru publicaţia The Times.


Keira Knightley este una dintre cele mai cunoscute tinere actriţe britanice. Primul rol notabil i-a fost oferit de regizorul George Lucas, care a distribuit-o în "Star Wars Episodul I - Ameninţarea fantomei ", unde a împărţit partitura senatorului Amidala cu Natalie Portman.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro