Laura Cosoi s-a logodit: "Am spus Da!"
Vedeta a anunţat că a acceptat cererea în căsătorie a iubitului ei, omul de afaceri Cosmin Curticăpean.
Laura Cosoi (32 ani) s-a logodit zilele trecute cu iubitul ei, Cosmin Curticăpean, în vârstă de 38 de ani. "Am spus Da! Când m-am așteptat mai puțin, iubitul meu m-a cerut de soție. Din acest moment încep un nou capitol în viața mea, alături de bărbatul care mă face fericită!", a scris ea pe blogul său."Cosmin a ales cadrul perfect - biserica romano-catolică în care am fost botezată. Eram doar noi doi și în timp ce mă rugam, am auzit pe fundal melodia noastră. Am deschis ochii și în jur erau deja adunate familiile noastre. Printre lacrimi de fericire, sub privirile emoționate ale celor dragi, ținându-l de mână pe Cosmin, am spus Da!"
Vedeta a avut o relaţie timp de mai mulți ani cu Smiley, dar s-au despărţit pentru că ea îşi dorea să aibă o familie și copii, iar artistul nu era pregătit pentru această etapă.
Laura și Cosmin Curticăpean sunt împreună din 2012. Potrivit ziarului Libertatea, acesta deține cinci firme dintre care două în București, în domeniul comunicațiilor.