Leo Iorga, operat pe creier
Leo Iorga, în vârstă de 50 de ani, a fost operat cu succes vineri, la Spitalul Monza din Bucureşti, unde medicii neurochirurgi i-au scos o tumoră cerebrală de trei centimetri, după o intervenţie care a durat circa trei ore.
"A fost cea mai uşoară operaţie din această săptămână. Pacientul ar putea fi externat duminică, iar după zece zile şi-ar putea relua activitatea", a precizat medicul care a condus operaţia, Sergiu Stoica.Întrebat dacă Leo Iorga va avea nevoie de radioterapie, medicul a spus că acest lucru îl vor decide oncologii.
La spital au venit, pentru a fi alături de Iorga, familia şi prieteni ai acestuia.
În urmă cu trei ani, Leo Iorga a fost operat tot pentru scoaterea unei tumori canceroase, de la plămâni. Intervenţia a fost făcută la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală, relatează Mediafax.
Muzicianul Adrian Ordean a scris, la sfârşitul săptămânii trecute, pe contul său de pe platforma de socializare Facebook că Leo Iorga mai are nevoie de 8.000 de euro pentru această intervenţie chirurgicală. În acest sens, pe Facebook a fost creată pagina "Alături de Leo Iorga", pe care a fost lansată o campanie de strângere de fonduri pentru Leo Iorga.
Duminică, Leo Iorga a declarat pentru Mediafax că a aflat prin intermediul unei televiziuni că Fundaţia Creştină "George Becali" ar fi interesată să susţină financiar intervenţia sa chirurgicală. Leo Iorga a precizat că a fost contactat în acest sens de reprezentanţi ai televiziunii respective, însă nu a fost contactat direct de reprezentanţii fundaţiei.
Ulterior, însă, reprezentanţii Fundaţiei "George Becali" l-au contactat pe artist şi au donat o sumă de bani pentru intervenţia chirurgicală a artistului, după cum au declarat, vineri, pentru Mediafax, reprezentanţii cântăreţului. Aceştia nu au precizat despre ce sumă este vorba.
"Reprezentanţii fundaţiei au luat legătura cu noi şi au donat o sumă, aşa cum au făcut şi alte persoane. Am primit foarte multe telefoane de susţinere şi fiecare a donat cât a putut. Oricum va fi în tratamente postoperatorii, care sunt la fel de costisitoare"
Solistul rock Leo Iorga a declarat duminică, pentru Mediafax, că a aflat săptămâna trecută că trebuie să suporte o intervenţie chirurgicală de urgenţă, pentru extirparea unei tumori cerebrale, precizând că înainte de Paşti a avut "o criză mare de convulsii" şi a urmat un tratament care "l-a anchilozat".
"Săptămâna trecută am aflat că trebuie să fac această intervenţie chirurgicală de urgenţă. Am urmat un traseu şi, pentru că asupra metastazelor mele cerebrale a fost intervenit din septembrie, una dintre ele a dispărut complet. Dar înainte de Paşti am avut o criză mai mare de convulsii, ca un fel de convulsii epileptice. Tratamentul respectivelor crize m-a anchilozat, adică nici nu mai pot să mă ţin pe picioare şi atunci m-am întors la suita de medici (...) Radiologic nu se mai poate intra acum, pentru că formaţiunea rămasă acolo a fost foarte expusă radiologic (...) Şi atunci singura soluţie viabilă, preferabilă, a fost intervenţie chirurgicală directă, însă la foarte multe spitale de stat mi s-a spus că riscurile sunt de paralizie totală sau parţială şi singurul loc unde l-am găsit pe doctorul Sergiu Stoica a fost la spitalul privat Monza",
Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuţi solişti rock din România, s-a născut la Arad, în 1964.
A început să cânte la 14 ani ca toboşar (1978) în trupa Liceului "Ioan Slavici" (1980-1982). A cântat la trupa Hidro Grup 8 ca toboşar şi solist. Până în 1985 a colaborat cu grupul Pacific, iar din 1985 până în 1987 a cântat cu grupul Sui Generis din Arad. În 1988 a devenit lider vocal al grupului Cargo, lansând hiturile "Brigadierii", "Povestiri din gară" şi "Erata".
Din toamna lui 1988 până în 1996 a fost lider vocal al grupului Compact, care îi avea la momentul respectiv în componenţă şi pe Adrian Ordean, Vlady Cnejevici, Teo Peter, Emil Laghia şi Lelut Vasilescu. În această formulă, Compact a lansat hiturile "Singur în noapte", "Mă voi întoarce", "Să te gândeşti la mine", "Toamna în sufletul meu", "Trenul pierdut", "Ploaia" şi "Cine eşti tu oare?".
Foto: Mediafax