Madonna călătoreşte cu un echipament de combatere a ridurilor
Vedeta foloseşte un echipament de combatere a ridurilor în valoare de 14.000 de dolari - o maşină cu oxigen Intraceuticals -, cu care vedeta a fost văzută joi la Paris, unde a susţinut un concert la sala Olympia, în cadrul turneului "MDNA".
Vedeta foloseşte un echipament de combatere a ridurilor în valoare de 14.000 de dolari - o maşină cu oxigen Intraceuticals -, cu care vedeta a fost văzută joi la Paris, unde a susţinut un concert la sala Olympia, în cadrul turneului "MDNA".Madonna a fost văzută cu această maşinărie, populară de altfel printre vedete, când a părăsit Hotelul Ritz din Paris, joi seară, pentru a merge la Olympia pentru concert, relatează cotidianul britanic Daily Mail, citat de agenția Mediafax.
Tratamentul Intraceuticals pe bază de oxigen este cunoscut pentru diminuarea semnelor îmbătrânirii, prin hidratarea şi tonifierea pielii. Staruri precum Channing Tatum, Victoria Beckham şi Naomi Campbell folosesc, de asemenea, această maşinărie.
Katy Perry laudă la rândul ei tratamentul şi spune că recurge la el de fiecare dată înaintea unui spectacol sau unei apariţii în public, pentru a da pielii un aspect proaspăt şi odihnit.
Potrivit presei, Madonna ar deţine şase astfel de maşinării, care au un preţ de circa 14.200 de dolari fiecare.
În concertul de la celebra sală Olympia din capitala Franţei, Madonna a arătat fără cusur, îmbrăcată în piele şi cu o beretă pe cap, într-o atmosferă de Moulin Rouge.