Maroon 5, alaturi de Counting Crows
Maroon 5 si Counting Crows au anuntat ca vor porni in turneu impreuna in aceasta vara. Prima oprire va avea loc in Virginia Beach, Statele Unite ale Americii, pe data de 25 iulie.
Maroon 5 si Counting Crows au anuntat ca vor porni in turneu impreuna in aceasta vara. Prima oprire va avea loc in Virginia Beach, Statele Unite ale Americii, pe data de 25 iulie.Maroon 5 vor avea cateva aparitii importante in SUA inainte de imbarcarea in acest turneu care se va incheia in luna octombrie printr-un spectacol final in Palm Beach, Florida.
Adam Levine si colegii sai de trupa vor fi prezenti la un eveniment de caritate organizat de canalul FOX pe data de 9 aprilie, eveniment in care vor fi implicati si concurentii de la show-ul American Idol. Acestia vor canta in incercarea de a strange fonduri pentru copiii bolnavi. La spectacol vor mai participa Bono de la U2, Fergie, Snoop Dogg si Mariah Carey.
Pe perioada desfasurarii acestui turneu, cele doua trupe vor colabora cu Reverb, o organizatie non-profit care lupta pentru mediul inconjurator. Acestia vor incerca sa isi sensibilizeze fanii, in incercarea de a promova ecologismul.
De altfel este cunoscut faptul ca cei de la Maroon 5 sustin cauza ecologista. In turneul de promovare al ultimului album, pentru fiecare bilet vandut, Maroon 5 au donat un dolar organizatiei Global Cool, ce lupta pentru conservarea energiei.