Mihaela Rădulescu, criticată după ce a pozat cu trabucul în mână
Divertisment · Stiri / 04.01.2015

Vedeta și noul ei iubit, Felix Baumgartner, şi-au petrecut vacanţa de iarnă la munte, la o cabană de lux din estul Elveţiei. Paraşutistul austriac a publicat pe internet mai multe imagini, iar într-una dintre ele Mihaela apare cu un trabuc.

Această ipostază n-a fost pe placul internauților din România, care i-au amintit vedetei că în 2008 a fost imaginea unei campanii împotriva fumatului, scrie adevarul.ro.

"Ce început de an minunat! Sper că v-aţi distrat cu toţii aşa cum am făcut-o eu... Cu tot cu ţigară", a scris Baumgartner lângă albumul foto în care apare cu un trabuc în mână.

La fel a pozat și Mihaela Rădulescu. "Mihaela noastră fumează?!?!? Şi cum rămâne cu acea campanie?", a întrebat cineva. "Nu fumează, sunt trabucuri.... e altceva, ăsta-i un lux ocazional, nu trebuie să fii fumător pentru asta, e o fiţă, cum se spune la noi"
, a explicat altcineva. "Mihaela Rădulescu - sexi campanie anti-fumat! 800.000 de euro folosiţi în campania anti-fumat au fost aruncaţi pe fereastră...", "Fumatul dăunează grav sănătăţii tale şi a celor din jur - trabucul se fumează ocazional??? Mihaela a făcut campanie anti-fumat!", au comentat alte persoane.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro