Mihaela Rădulescu le cere scuze homosexualilor: "Nu am avut intenţia de a-i jigni"

Stiri / 08.04.2015

Vedeta a făcut câteva precizări despre declaraţiile în care susţinea că homosexualii sunt "anormali" şi care au provocat un scandal imens. Ea le cere scuze celor care s-au simţit lezaţi de afirmaţii sale.

Mihaela Rădulescu a transmis că nu a urmărit să jignească minorotăţile sexuale atunci când a afirmat că persoanele gay sunt anormale, ci doar să tragă un semnal de alarmă asupra comportamentului lor extravagant.

"În primul şi în primul rând, vreau să vă spun cât pot eu de clar şi cât de dispuşi sunteţi voi să înţelegeţi, că am susţinut mereu dreptul la liberă exprimare, dreptul la opinie, drepturile... oricărui om, drepturile tuturor minorităţilor, implicit şi pe cele ale comunităţii gay! Nu am avut niciodată un comportament care să-i facă să simtă vreo aversiune sau vreo... diferenţă între noi. Am promovat acţiunile lor în nenumărate emisiuni, i-am invitat în emisiunile mele, i-am primit în casa mea şi nu i-am privit niciodată... superior sau diferit. Am lucrat cu ei, am prieteni apropiaţi gay, şi în România, dar şi în ţara în care trăiesc acum, pe care îi susţin şi sunt alături de ei, în orice moment al vieţii lor. Mai mult decât atât, în anul 2002 am facut parte, alaturi de Daniela Nane, dintr-un proiect al revistei Tabu, un pictorial pentru drepturile colectivităţii lesbiene, gay, bisexuale și transsexuale, un manifest inedit, la acea vreme, pentru deschidere, pentru toleranţă şi acceptare a tuturor celor care ni se par diferiţi", a scris Mihaela pe pagina sa de Facebook.


Vedeta le cere scuze celor care au interpretat altfel opniniile sale: "Ce am spus eu acolo ţinea mai mult de postura mea de mamă de băiat, care încă nu s-a lămurit care e cea mai onestă şi legitimă explicaţie de dat unui copil de 11 ani, când te întreabă de ce se sărută doi bărbaţi pe stradă. Am mai îndrăznit să spun că mă deranjează ipostazele exagerate, manifestările care nu mai au legătură cu orientarea sexuală în sine, ci cu un exibitionism care nu mă atrage. A fost o opinie fără patimă, în aprecierea mea, care a ajuns grav distorsionată în mintea celor sensibili (...)."
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro