Mihai Bendeac, dezgustat de Ziua Îndrăgostiților
Actorul a scris pe Facebook că apropierea datei de 14 februarie îl îngrozește. Și nu numai asta, ci și ziua lui de naștere.
"Vin două zile de care mă feresc", a scris Bendeac. Prima e Valentine's Day, despre care și-a spus franc părerea: "Este ceva atât de fals, greţos şi plin de inimioare şi floricele, încât chiar şi atunci când aveam o relaţie, partenera mea ştia că nu mă vede în ziua aia."
A doua dată o reprezintă chiar ziua lui de naştere, duminică, 16 februarie. "Nu suport genul ăla de atenţie şi nu sărbătoresc, ba chiar îmi închid telefonul", a scris el.
Soluția pentru cei care vor să-i ureze "La mulți ani" e simplă, din punctul lui de vedere:
Foto: Mediafax