Mirela Boureanu Vaida, despre fetiţa ei: "Noroc că soţul meu a fost cu mine. Altfel credea că nu-i a lui"
Divertisment · Stiri / 16.03.2015

Prezentatoarea TV a spus că fiica sa, Carla Maria, în vârstă de trei săptămâni, nu prea seamănă cu tatăl ei. Vedeta a mărturisit că soțul, Alexandru Boureanu, este necăjit că micuța nu aduce cu el.

"Dacă spun adevărul, îl supăr pe soţul meu, săracul. Nu prea seamănă cu el. El e brunet, iar Carla a ieşit albă în totalitate. I-am zis că e bine că a fost acolo, că altfel credea că nu e a lui. Are părul cârlionaţat la vârfuri, ochii bat spre albastru, aşa ca ai mei", a spus Mirela la Antena 1.

"Soţul meu o schimbă, o spală, el îi face ceaiul cu care o spălăm şi tot el i-a luat primele hăinuţe. Cred că îmi cam ia terenul de sub picioare. O să semene cu mine, dar sufleteşte cred că va ajunge să fie mai aproape de el. Oricum el va prelua mare parte din atribuţiile mele, odată ce voi începe să muncesc”
, a adăugat ea.

Prezentatoarea a mai spus că și-a dorit ca fiica ei să ai aibă cercei de mică, așa că i-a pus după naștere, şi a anunţat că vrea să respecte tradiția și să o boteze pe Carla Maria la 40 de zile, chiar dacă evenimentul va avea loc în postul Paștelui: "I-am pus cercei. Vreau să o botez după cele 40 de zile şi mi-aş dori să respect postul Paştelui şi să nu facem o petrecere foarte mare."
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro