2
Mirela Stelea revine în forţă cu o nouă colecţie de senzaţie
Divertisment · Stiri / 17.02.2012

Designerul premiat în 2011 cu “Trofeul de Excelenţă pentru cel mai bun debut în modă” revine cu o nouă colecţie de senzaţie.

Designerul premiat în 2011 cu “Trofeul de Excelenţă pentru cel mai bun debut în modă” revine cu o nouă colecţie de senzaţie.

După ce anul trecut a lansat prima colecţie Cruise şi prima colecţie integrală de salopete din România, Mirela Stelea va lansa săptămâna viitoare o nouă linie de rochii de cocktail şi red-carpet, intitulată Asmara. Noile creaţii vestimentare semnate Mirela Stelea sunt realizate din mătase naturală de cea mai bună calitate şi sunt îmbogăţite cu aplicaţii discrete de datelă, paiete metalizate şi cristale Swarovski.



Pentru noua colecţie, Mirela Stelea a pregătit o şedinţă foto unicat, realizată în palatul Cesianu-Racoviţă (sediul Artmark), printre opere de artă ce valorează milioane de euro, apreciate de iubitorii de frumos de pretutindeni.

Noua linie vestimentară va fi lansată oficial săptămâna viitoare iar pe contul de YouTube al Mirelei Stelea au fost postate două teasere care anunţă eleganta colecţie.

Mirela Stelea este primul designer român care a participat la Dubai Fashion Week (octombrie 2011), unde a fost şi aleasă să deschidă ceremonia oficială.

Atunci, una dintre salopetele sale de mătase a fost purtată de un top model care a ajuns călare pe un cal alb pe podiumul acoperit cu dune de nisip.
Mirela Stelea a fost subiectul unui articol în celebra revistă Vogue Italia şi a avut prezentări de modă la evenimente exclusiviste organizate la Barcelona, Paris şi Dubai.

 

 

 

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro