Monica Gabor renunţă la custodia Irinucăi
Divertisment · Stiri / 07.01.2013

Fosta doamnă Columbeanu a trimis avocatului ei un mail prin care îl anunţă că renunţă la recurs şi, implicit, la custodia Irinucăi.

Astăzi era programată o nouă înfăţişare în recursul înaintat de Monica pentru custodia fiicei sale, însă Monica a anunţat că nu mai doreşte custodia copilului, relatează ziarul Click!.

"Azi Monica renunţă la recurs şi i-o lasă lui Irinel pe Irina. Asta îşi doreşte ea pentru că îl crede pe cuvânt pe fostul soţ că i-o va aduce în vacanţa de Paşte şi de vară în America", a declarat Ionuţ Dojană, avocatul Monicăi Gabor.

În luarea deciziei a contat şi faptul că Irinel Columbeanu a promis că o va lăsa pe Irinuca să meargă în Statele Unite, dacă Monica va renunţa la recurs.



Opţiunea Monicăi este cel puţin surprinzătoare având în vedere că la începutul procesului pentru decizia custodiei micuţei Irina, Avocatul ei părea să fie sigur că mama copilului va câştiga în instanţă. Mai mult decât atât, Ionuţ Dojană susţinea la acea vreme că Irinel ar fi fost de acord cu plecarea Irinei în străinătate, notează ziarul citat.

"Domnul Columbeanu ne-a dat de înţeles în mai multe rânduri că va fi de acord cu plecarea Irinei în străinătate, dacă va veni şi el. Am purtat o corespondenţă pe e-mail pe acest subiect. Dar în ultimul moment s-a răzgândit. Monica şi-a amânat plecarea în America, pentru a fi prezentă la termenul fixat de instanţă, în data de 26 iulie"

, declara, pentru Click!, avocatul Ionuţ Dojană, în urmă cu mai bine de un an şi jumătate.


Foto: Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro