Natalia Oneţ va reprezenta România la Miss World 2015

Stiri / 21.10.2015

Ea va fi reprezentanta țării noastre la cea de-a 65-a ediţie a competiţiei care se va desfăşura în perioada 21 noiembrie - 20 decembrie, în China.

În urma selecţiei naţionale Miss World Romania 2015, organizată luni, în Capitală, de agenţia ExclusivEvent, deţinătoare a licenţei Miss World Romania în ţara noastră, Ioana Natalia Oneţ a fost desemnată oficial să reprezinte România în cadrul competiţiei Miss World 2015, care se va desfăşura în acest an în Sanya, China, între 21 noiembrie și 20 decembrie, informează organizatorii evenimentului de la Bucureşti, citați de Mediafax.

Marea finală va avea loc pe 19 noiembrie, la The Beauty Crown Grand Theatre din în Sanya. În compeţitie vor fi prezente aproximativ 118 candidate din tot atâtea ţări, marele premiu fiind în valoare de 100.000 de dolari.


Ca o premieră mondială în competiţiile de frumuseţe internaţionale din acest an, preşedinta concursului Miss World, Julia Morley, a eliminat proba costumelor de baie, declarând că îşi doreşte ca Miss World să se diferenţieze de alte evenimente de profil, punând un mai mare preţ pe inteligenţa şi personalitatea candidatelor decât pe frumuseţea lor, relatează agenția citată.

Într-un interviu acordat revistei Elle, în 2014, Julia Morley, preşedinta Miss World Organisation, care organizează acest concurs, a declarat: "Nu avem neapărată nevoie să vedem femei care se plimbă prin faţa noastră în bikini. Acest lucru nu aduce nimic bun femeilor. Nu aduce nimic bun pentru niciunul dintre noi".


Natalia Oneţ are 26 de ani, o înălţime de 1,76 metri, iar dimensiunile sale sunt 89-60-90 centimetri. Este născută în Satu Mare, însă locuieşte de mulţi ani în Bucureşti.

Natalia Oneţ a practicat scrima, spada şi floreta timp de patru ani, este pasionată de călătorii, psihologie, schi, echitaţie şi înot, însă cel mai mult iubeşte copiii, fiind una dintre primele voluntare ale organizaţiei Miss World Romania şi implicându-se activ în timpul său liber în diverse proiecte caritabile şi în susţinerea activităţii umanitare a organizaţiei şi anume ajutorarea micuţilor cu probleme.


Natalia Oneţ a absolvit cursurile Facultăţii de Biologie, cu specializarea Ecologie şi Protecţia mediului, din cadrul Universităţii din Bucureşti şi masteratul în turism la aceeaşi instituţie. În viitor, Natalia îşi doreşte o carieră în televiziune, având în trecut câteva colaborări ca asistentă TV care au făcut-o să îndrăgească acest domeniu de activitate.

De la vârsta de 15 ani, a câştigat titlul Miss Boboc la Colegiul Naţional "Doamna Stanca" din Satu Mare, locul al treilea la Miss Universe Romania 2009, marele premiu la Miss Hostess 2011 şi marele premiu la Miss Tourism Romania 2013. Până în acest moment, Natalia a realizat numeroase pictoriale, a defilat pentru mai mulţi designeri şi a fost personaj principal în câteva videclipuri ale celor de la 3rei Sud Est, Residence Deejays & Frissco şi Flo Rida.


Ernest Hadrian Böhm, reprezentantul agenţiei ExclusivEvent şi preşedintele Miss World Romania, a spus: "Natalia Oneţ este una dintre cele mai mature, frumoase, ambiţioase şi inteligente ambasadoare a frumuseţii delegate de către agenţia noastra în cei peste 16 ani de activitate, cea mai frumoasă româncă din lume în acest moment. Natalia are frumuseţea, experienţa, charisma, inteligenţa şi calităţile necesare, pentru a reprezenta România cu onoare în China şi chiar de a câştiga această competiţie, având deplină încredere în potenţialul ei! Natalia este un adevărat model demn de urmat de către toate romancele frumoase care îşi doresc să se remarce în acest domeniu şi să promoveze valorile României peste hotare!".
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro