Noaptea Cărților Deschise
Divertisment · Stiri / 15.04.2015

Cu ocazia Zilei Internaționale a Cărții, Litera și Ring organizează a treia ediție a campaniei Noaptea Cărților Deschise. Anul acesta, campania își propune să aducă în stradă atât cartea, cât și pe iubitorii ei, în cel mai mare manifest pro-cultură din România. Participanții sunt invitați să înconjoare Casa Poporului, ținând în mâini câte o carte deschisă, de la editura Litera.

Joi, 23 aprilie, începând cu ora 18.30, peste 10 mii de cărți își așteaptă iubitorii la Casa Poporului. Organizatorii îi provoacă pe bucureșteni să vină în număr cât mai mare, pentru a forma cel mai mare lanț uman în onoarea cărții. Personalități importante din lumea culturală și din alte domenii vor participa la Noaptea Cărților Deschise.


Este cea mai potrivită ocazie de a demonstra că și românii acordă cărții și lecturii atenția cuvenită și se aliniază țărilor din întreaga lume, în care este deja o tradiție să sărbătorească Ziua Internațională a Cărții prin campanii culturale foarte ample. De exemplu, în Spania se organizează un maraton de citit care dureză  două zile, iar regele Spaniei decernează premiul Miguel de Cervantes. În Marea Britanie şi Irlanda au fost inventate "jetoanele pentru carte", care valorează 1 liră fiecare şi care sunt distribuite pe parcursul anului în toate şcolile şi liceele pentru a fi folosite la achiziția de cărți de Ziua Internațională a Cărții. În Dubai, compania aeriană Emirate oferă cărți pasagerilor, încurajându-i să le ofere la rândul lor în ţările unde călătoresc, orchestrând astfel o iniţiativă de schimb de cărţi pentru mai mult de 100 de destinaţii din toată lumea. În Germania, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii se organizează evenimente în cadrul cărora diverse organizaţii, companii și persoane fizice donează sute de mii de volume. Concursuri de costume ale personajelor din cărţi sau concursuri pe Instagram cu fotografii ale cititorilor la metrou sunt alte forme de a marca Ziua Internațională a Cărții în mari orașe din lume.


Primele două ediții ale campaniei Noaptea Cărților Deschise au oferit participanților un impresionant spectacol al miilor de cărți deschise, care acopereau perimetre mari din centrul Bucureștiului, așteptându-și cititorii. Aproximativ 20 000 de bucureșteni au luat parte la aceste spectacole, primind o carte Litera în dar și sărbătorind Ziua Internațională a Cărții.

Mai multe detalii pe pagina evenimentului de pe Facebook:
https://www.facebook.com/events/1578407239043510/

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro