Patrick Dempsey divorţează după 15 ani de mariaj

Stiri / 27.01.2015

Soţia actorului american, unul dintre starurile serialului de televiziune "Anatomia lui Grey", a depus actele de divorţ, după o căsătorie de 15 ani, motivând "diferenţe ireconciliabile".

Potrivit unor surse apropiate cuplului, Jillian Fink, care s-a căsătorit cu Patrick Dempsey în iulie 1999, a depus actele de divorţ, motivând "diferenţe ireconciliabile", şi a cerut custodie comună pentru fiica lor în vârstă de 12 ani, Tallulah Fyfe, şi pentru gemenii în vârstă de 7 ani Sullivan Patrick şi Darby Galen, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Jillian Fink, specialistă în machiaj profesional, în vârstă de 48 de ani, a cerut, de asemenea, alocaţie pentru creşterea celor trei copii.


Actorul, în vârstă de 49 de ani, are o avere estimată la 40 de milioane de dolari şi nu a încheiat un contract prenupţial cu Jillian Fink.

"Rămâne de văzut dacă va fi pe cale amiabilă (divorţul, n.r.)", a declarat o sursă pentru site-ul tmz.com.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro