Petru Buiucă e în căutarea unei șoferițe
Divertisment · Stiri / 14.01.2015

Primul câştigător de la "MasterChef" a avut parte de o întâmplare neobișnuită în timp ce se afla la volan.

Miercuri dimineaţă, în timp ce conducea mașina spre casă, Petru Buiucă a observat că automobilul aflat în fața sa, condus de o domnişoară, a rămas fără numărul de înmatriculare din spate.

Petru a oprit în plin trafic și a recuperat plăcuţa, dar n-a mai reușit să o prindă pe șoferița ghinionistă. Știind că pierderea plăcuței de înmatriculare implică mari probleme pentru un conducător auto, el s-a gândit la o soluţie simplă pentru a da de urma ei. Învingătorul de la "MasterChef" a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu numărul de înmatriculare şi a făcut apel la admiratorii și prietenii lui să-l ajute să o găsească.


"Conduceam liniştit când, în faţa mea, o domnişoară şi-a pierdut numărul de la maşină. Aşa că acum apelez la ajutorul vostru pentru a-i înapoia plăcuţa de înmatriculare, căci e mare bătaie de cap dacă rămâi fără ea. Cine a pierdut-o, îmi poate trimite un mesaj în privat pentru a o recupera"
, a scris Petru pe Facebook.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro