Prima Miss Japonia, subiect de dispută în Japonia
Divertisment · Stiri / 19.03.2015

Titlul de Miss Japonia a fost acordat, pentru prima dată în istorie, unei metise, iar evenimentul a dezlănțuit veritabile pasiuni în această țară asiatică în care tradiția este la mare preț, relatează ziarul belgian "Le Soir" citat de Agerpres.

Deși cei mai mulți utilizatori ai rețelei Twittter au salutat acest semn de deschidere într-o societate foarte conservatoare, nu au lipsit nici cei nemulţumiţi, unii dintre ei foarte vocali.

Aceștia au folosit chiar un termen puțin flatant în arhipelagul nipon, "hafu", care provine din cuvântul englez "half" și desemnează, cu o nuanță de dispreț, persoanele "japoneze doar pe jumătate".

Noua Miss a declarat că, deși nu arată ca atare, se simte ca și cum ar fi japoneză. Ariana Miyamoto a mărturisit că unul dintre modelele ei în viață este Mariah Carey, care "a trecut prin multe dificultăți înainte de a deveni o cântăreață de succes".


"Ea a fost nevoită să facă față unor piedici de natură rasială, ca și mine, dar le-a depășit și a devenit un star", a explicat tânăra metisă care va reprezenta Japonia la următoarea ediție a concursului Miss Univers.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro