Rihanna s-a luat de fosta iubită a lui Chris Brown
Divertisment · Stiri / 22.10.2012

Cântăreaţa a insultat-o pe Karrueche Tran, fosta iubită a rapperului, spunând într-un mesaj postat pe Twitter că aceasta este "o corvoadă".

Rihanna, despre care presa americană spune că s-a împăcat, de curând, cu fostul ei iubit, Chris Brown, în ciuda faptului că acesta a agresat-o fizic în 2009, a postat pe Twitter un mesaj în care s-a referit indirect la Karrueche Tran, informează site-ul femalefirst.co.uk, citat de agenţia Mediafax.

"Dacă începi să te simţi ca o corvoadă pentru cineva, atunci probabil aşa şi eşti!", a scris celebra cântăreaţă născută în Barbados, într-un mesaj postat vineri pe Twitter.

Un prieten apropiat al cântăreţei a declarat pentru site-ul HollywoodLife.com că aceasta nu a fost niciodată îngrijorată din cauza relaţiei pe care fostul ei iubit a avut-o cu modelul Karrueche Tran.


După o relaţie care a durat un an, Chris Brown a părăsit-o pe Karrueche la începutul lunii octombrie, iar motivul acestei despărţiri este, potrivit presei americane, "prietenia" dintre Brown şi Rihanna.

"Aşa a fost scris să se întâmple. Nu poţi să opreşti o fată care este îndrăgostită. Pur şi simplu nu poţi. Ea este fericită pentru această împăcare, iar ceea ce este amuzant în această poveste este tocmai faptul că ea (Rihanna, n.r.) nu a considerat-o niciodată pe fosta iubită a lui Chris drept o ameninţare. Rihanna nici măcar nu îi cunoaşte numele. Nu l-a menţionat niciodată"
, a spus aceeaşi sursă.

Prietenii Rihannei spun că artista în vârstă de 24 de ani - care va lansa în luna noiembrie un nou album de studio, intitulat "Unapologetic" - se pregăteşte să anunţe în mod public, după această lansare, faptul că s-a împăcat cu Chris Brown. Totodată, ei spun că artista este mai fericită şi mai încrezătoare ca niciodată după ce s-a împăcat cu fostul ei iubit.

Brown a fost plasat în regim de libertate condiţionată pentru o perioadă de cinci ani şi condamnat la şase luni de muncă în folosul comunităţii, după ce a pledat vinovat în procesul în care a fost acuzat că a bătut-o pe fosta lui iubită Rihanna, cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Grammy din 2009, notează Mediafax.

Foto: AFP / Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro