Românca Mădălina Pometescu, "prințesa dulciurilor" în Italia
Divertisment · Stiri / 07.01.2014

Mădălina Pometescu, stabilită în Italia, a câştigat concursul TV "Bake Off Italia", o competiţie televizată dedicată preparării dulciurilor, aceasta afirmând într-un interviu acordat ediţiei italiene Vanity Fair că, până în urmă cu doi ani, nu a pregătit nici măcar o tartă.

Mădălina Pometescu a afirmat, în interviul citat, că a avut dintotdeauna o pasiune pentru dulciuri, dar, până acum doi ani, nu a preparat nici măcar o tartă. Apoi, din dorinţa de a fi o mamă care pregăteşte torturi în casă, a încercat. Astfel, a descoperit că are şi talent sau cel puţin un instinct puternic în acest domeniu.

"Nu reuşesc să urmez toţi paşii unei reţete până la final, întotdeauna fac anumite schimbări", a explicat ea pentru Vanity Fair.

Mădălina Pometescu, în vârstă de 27 de ani, a devenit prima oară concurentă şi apoi câştigătoarea "Bake Off Italia - Dulciuri în cuptor", emisiunea dedicată pasionaţilor de gastronomie difuzată pe postul TV Real Time şi produsă de Benedeta Parodi, relatează agenția Mediafax.



"Mi-am dorit să ajung în finală, dar nu credeam că aş putea câştiga. De asemenea, m-am pregătit psihologic pentru înfrângere", a mai spus Mădălina în acelaşi interviu.

"Nu voiam să fiu una dintre acele concurente care plânge în momentul eliminării din concurs. Şi când au pronunţat numele câştigătorului eram atât de concentrată să nu mă emoţionez încât aproape nu mi-am dat seama că l-au pronunţat pe al meu", a completat aceasta.



Întrebată cum a fost să participe la o astfel de emisiune, Mădălina Pometescu a răspuns:

"A fost o experienţă extraordinară, chiar dacă pentru mine televiziunea era un mediu necunoscut. A fost o competiţie curată. Singurul lucru care mi-a displăcut a fost că am stat timp de 25 de zile departe de fiica mea (Giulia, în vârstă de 5 ani) şi de partenerul meu de viaţă".

De asemenea, aceasta a afirmat că visul ei este de a deschide propria cofetărie şi şi-ar dori să realizeze o emisiune TV în care să pregătească dulciuri pentru copii.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro