S-a făcut dreptate: Casnica a plecat de la "MasterChef"!
Divertisment · Stiri / 24.04.2013

Concurenţii au avut parte săptămâna aceasta de o premieră. Cele două echipe au ajuns la Constanţa, unde au fost provocate să gătească pe mare, în larg. Şi nu pe orice vas, ci pe Bricul Mircea, emblema marinei româneşti.

Concurenţii au avut parte săptămâna aceasta de o premieră. Cele două echipe au ajuns la Constanţa, unde au fost provocate să gătească pe mare, în larg. Şi nu pe orice vas, ci pe Bricul Mircea, emblema marinei româneşti.

Echipa roşie, condusă de Nicuşor, a avut avantajul de a fi formată în majoritate din bărbaţi, în vreme ce echipa albastră, condusă de Gerogeo, a trebuit să se descurce cu forţa feminină.

Cu toate acestea, echipa lui Nicuşor a trecut la un pas pe lângă un dezastru, în momentul în care cablurile electrice aflate lângă un cuptor încins prea tare au început să se topească, inundând bucătăria cu fum gros. Din fericire, nimic grav nu s-a întâmplat, iar Bricul Mircea este intact.


Gerogeo, Nicoleta şi Andreea sunt eliminaţii săptămânii la "MasterChef"

Gerogeo Andrei a părăsit competiţia după ce a încălcat grav contractul. El i-a adus acuzaţii dure lui Chef Florin, despre care a spus că l-ar fi agresat. Filmările de la faţa locului, dar şi ceilalţi concurenţi sunt martori că lucrurile au stat tocmai invers.

Nici Nicoleta Matea nu a stat departe de certuri. A pornit un scandal împotriva lui Nicuşor Coroama, deranjată de faptul că acesta nu a spus că a fost ajutor de bucătar în Spania şi că are suficienţi bani să-şi cumpere o maşină de lux.


Degeaba i-a explicat Chef Sorin că aceste lucruri legate de viaţa privată a lui Nicuşor nu o privesc şi că echipa "MasterChef" cunoştea toate aceste detalii, care nu reprezintă în niciun fel o încălcare a contractului său.
Nicoleta nu a putut accepta niciun argument raţional şi a preferat să se retragă din competiţie, spre uşurarea declarată a multora dintre colegii săi.

 

La eliminări, Chefii au decis să mai trimită acasă o singură persoană. Aceea a fost Andreea Pojar, pe care cei trei juraţi au eliminat-o cu părere de rău, dar pe care au încurajat-o să gătească în continuare.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro