S-a lansat INSPIRED Concursul de Idei ediția 2012
Divertisment · Stiri / 05.10.2012

INSPIRED Concursul de Idei, cea mai cunoscută platformă de creativitate pentru tinerii din România, a lansat astăzi cea de-a șasea ediție. INSPIRED 2012 continuă tradiția prin care un artist redesenează în fiecare an identitatea vizuală și vine în acest an cu un refreshement al acesteia și cu o categorie de concurs nouă: relațiile publice.

Începând cu 15 octombrie și până pe 21 noiembrie, concurenții se pot înscrie la una sau mai multe dintre cele  10 categorii de concurs: fotografie, design de produs, design grafic, design vestimentar, design de accesorii vestimentare, design interior, arhitectură, ilustrație, dramaturgie și, recent înființată, relații publice. Principala platformă de desfășurare a competiției este www.letsgetinspired.ro unde participanții se pot înscrie online prin crearea unui cont.  

Informații despre concurs se vor găsi și la evenimentele offline din cadrul caravanei pentru promovarea concursului care vor merge în centrele universitare din București, Iași, Cluj, Timișoara, Arad, Sibiu, Târgu Mureș, Oradea și Brașov. Lucrările participanților vor fi jurizate între 22 și 28 noiembrie, iar premierea câștigătorilor va avea loc la Gala INSPIRED, în luna decembrie. Câștigătorii locului I vor fi premiați cu Trofeul INSPIRED.


În plus, toți cei clasați pe locurile I - XX de la fiecare din cele 10 secțiuni de concurs vor avea acces gratuit la Master Class-ul INSPIRED corespunzător fiecărei secțiuni. Master Class-urile vor fi susținute cu sprijnul unor personalități membri de jurii din România și din străinătate și vor fi organizate în București, în perioada februarie - septembrie 2013.

INSPIRED Concursul de Idei se bucură și în acest an de know-how-ul unui  juriu cu o bogată expertiză în domeniile creative și își propune să descopere talente al căror potențial va fi fructificat prin colaborări cu nume importante din industria repectivă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro