Cântăreața britanică va deveni cel de-al optulea turist spaţial şi primul artist profesionist care va vizita Stația Spațială InternaționalăSarah Brightman a ajuns în Rusia în această săptămână şi trebuia să înceapă joi un program de pregătire de nouă luni, însă a ales să amâne antrenamentul intensiv până săptămâna viitoare, pentru a-şi acorda suficient timp să îşi revină după o răceală, a precizat agenţia de presă rusă ITAR-TASS, citată de Mediafax.Un al doilea turist spaţial aspirant, antreprenorul japonez Satoshi Takamatsu, a ajuns la rândul său în Star City, centrul de antrenamente spaţiale din Rusia, cu scopul de a se pregăti pentru un zbor spaţial. Potrivit agenţiei ITAR-TASS, el va fi un "turist de rezervă" în cazul în care Sarah Brightman nu va putea să efectueze această călătorie spaţială.


Sarah Brightman este considerată soprana cu cele mai mari vânzări din lume şi singurul artist care a cucerit simultan topurile Billboard Dance şi Classic. Sarah Brightman este pioniera genului "classic crossover" şi unul dintre marii artişti ai lumii, însumând peste 30 de milioane de discuri vândute şi având un palmares care cuprinde peste 180 de discuri de aur şi de platină, în peste 40 de ţări, notează Mediafax.

Single-ul "Time to Say Goodbye", înregistrat împreună cu tenorul Andrea Bocelli, a fost vândut în peste 12 milioane de copii în întreaga lume. Albumele următoare au urcat în topurile Billboard şi au fost urmate de turnee mondiale. Sarah Brightman este prima artistă invitată să cânte la Jocurile Olimpice de două ori: în 1992 la Barcelona şi 16 ani mai târziu, la Beijing.


ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.



Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro