Penelope CruzLa rândul său, Jon Voight spune că Penelope Cruz şi Javier Bardem sunt "ignoranţi" în ceea ce priveşte istoria Israelului, precizând că, "în 1948, poporului evreu i-a fost oferită de la Naţiunile Unite o parte din teritoriul care i-a fost luat în 1921, iar palestinienilor arabi le-a fost oferită cealaltă jumătate. Arabii au respins oferta, iar evreii au acceptat-o şi au fost atacaţi de cinci ţări arabe din jur (...)", se arată pe site-ul hollywoodreporter.com.

Voight mai spune, în scrisoarea deschisă, că israelienii au câştigat, iar arabii au încercat din nou, în 1967, apoi în 1973, lansând un atac în timpul unei sărbători evreieşti.


"De fiecare dată, evreii au izbutit, dar nu fără mari pierderi omeneşti. Iar, când Israelul nu a fost (implicat, n.r.) într-un război major, s-a apărat împotriva campaniilor teroriste. Şi, cu toate acestea, Israelul a luptat întotdeauna pentru o relaţie paşnică cu vecinii arabi. A înapoiat voluntar peninsula Sinai Egiptului, în schimbul păcii, şi a dat palestinienilor toată Fâşia Gaza, ca un gest de pace. Care a fost răspunsul? Palestinienii au ales Hamas, o organizaţie teroristă, şi au început să lanseze mii de rachete către Israel", mai spune Voight în scrisoarea deschisă.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro