Johnny Depp şi Amber Heard s-au căsătorit pe 3 februarie 2015
Australia are reglementări foarte stricte în privinţa regimului de carantină, pentru a preveni răspândirea unor boli - precum râia - pe teritoriul său. Introducerea în ţară a animalelor de companie necesită un permis special şi o carantină de cel puţin 10 zile, notează News.ro.

”Dacă vom începe să permitem starurilor de cinema - chiar dacă ei au câştigat tilul de «cel mai sexy bărbat în viaţă» de două ori - să vină în ţara noastră cu animale de companie, atunci de ce nu am permite tuturor să încalce legea?”, a spus, atunci, ministrul Barnaby Joyce. ”E timpul ca Pistol şi Boo să o şteargă de aici şi să plece în Statele Unite”, a adăugat el.


Johnny Depp şi Amber Heard au avut la dispoziţie 72 de ore pentru a-i expedia pe Pistol şi Boo în Statele Unite, altfel câinii ar fi fost eutanasiaţi. Cei doi terrieri au fost transportaţi în Statele Unite cu un avion privat, cu doar câteva ore înainte de expirarea acelui ultimatum.

Declaraţiile ministrului Joyce au transformat o dispută locală într-un subiect de ştiri internaţional, spre încântarea presei din lumea întreagă. Un ziar a publicat pe site-ul său un cronometru macabru, ce arăta orele rămase înainte de eutanasierea celor doi câini ai actorului Johnny Depp, iar prezentatorul TV John Oliver a alocat un segment de şase minute în emisiunea lui pentru a satiriza decizia autorităţilor australiene.


Johnny Depp însuşi a ironizat acea ”dramă”, în timpul unei conferinţe de presă, la Veneţia, în toamna anului trecut, după ce a fost întrebat de un jurnalist dacă intenţionează să îşi plimbe câinii cu gondola. ”Nu”, a răspus starul hollywoodian. ”Mi-am ucis câinii şi i-am mâncat, din ordinul direct al unui burtos transpirat din Australia”.

Ministrul Joyce a publicat pe pagina lui de Facebook un link care face trimitere la înregistrarea video cu scuzele prezentate de Johnny Depp şi Amber Rose. El a spus reporterilor australieni că se îndoieşte serios că actorul şi soţia lui ”ar fi fost dispuşi să facă acest lucru din proprie voinţă”. Totuşi, i-a lăudat pe cei doi actori pentru faptul că au recunoscut că au greşit.




Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro