Schimbare uimitoare. Teo: "Am slăbit 40 de kilograme"
Divertisment · Stiri / 05.10.2012

Teo a declarat război kilogramelor în plus în urmă cu opt ani, iar de atunci a avut mai multe fluctuaţii de greutate.

După problemele grave de sănătate pe care le-a avut la începutul anului 2011, ea a fost nevoită să abandoneze regimurile drastice de slăbire, dar cu toate acestea, a reuşit să dea jos 40 de kilograme. Acum, Teo este într-o formă excelentă şi se bucură că poate purta haine cu măsuri mai mici, relatează cancan.ro.

După ce a fost la un pas de moarte, din cauza unei pancreatite acute, Teo şi-a revizuit regimul alimentar. Fără prea mari eforturi, vedeta a reuşit să slăbească foarte mult:

"Da, e adevărat, am slăbit destul de mult. Cam vreo 40 de kilograme. N-am făcut mari eforturi, dar s-a reglat funcţia pancreasului şI am dat jos treptat, fără să mă chinui", a declarat Teo, pentru cancan.ro.

Vedeta TV este mândră de noua ei siluetă şi are curaj să poarte haine pe care nu le-a mai îmbrăcat de multă vreme. Miercuri seara, la concertul susţinut de trupa Taxi la Sala Palatului, Teo a purtat o ie şi o pereche de blugi mulaţi, apariţia ei fiind foarte apreciată.

Vezi

aici imagini cu noua siluetă a vedetei!

Foto: Mediafax

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro