Presa a scris că Sean Penn și Charlize Theron s-au logodit în toamnă, la Paris
La rândul său, Charlize Theron s-a arătat la fel de suprinsă de modul în care relaţia sa cu Penn a evoluat. Într-un interviu acordat de Theron anul trecut ediţiei britanice a revistei Esquire, actriţa a spus că nu a căutat să aibă o relaţie, dar fiul său, Jackson, a mai crescut şi a avut mai mult timp liber pentru ea însăşi. "Dacă eşti deschis către ceva nou, dacă permiţi lucrurilor să se întâmple, ele se vor întâmpla. Şi asta când te aştepţi mai puţin. A fost bine să fiu singură, iar acum e bine că nu mai sunt singură", a spus Charlize Theron, în vârstă de 39 de ani.


Charlize Theron şi Sean Penn au fost văzuţi împreună tot mai des în ultimele luni, după ce au şi lucrat împreună, în 2014, la pelicula "The Last Face", regizată de Sean Penn. Filmul a fost turnat în Africa de Sud, ţara natală a lui Charlize Theron.

Presa a relatat la începutul acestui an că cei doi actori s-ar fi logodit în timpul unei călătorii la Paris, la finalul lunii noiembrie 2014, notează Mediafax.

În luna noiembrie 2014, Charlize Theron şi Sean Penn au fost nevoiţi să le explice autorităţilor că fiul adoptat al actriţei, Jackson, nu a fost maltratat, după ce, în timp ce se aflau la un picnic, copilul a început să ţipe, iar persoanele din apropiere au chemat poliţia. Autorităţile au sosit destul de repede la locul incidentului şi au constatat că Charlize Theron şi Sean Penn nu i-au făcut niciun rău copilului. Jackson nu avea nicio problemă, totul fusese doar un capriciu al băieţelului.


Potrivit unor surse apropiate celor doi, Sean Penn şi Charlize Theron ar intenţiona să adopte un alt copil după ce se vor căsători.

Charlize Theron a avut la mijlocul anilor 1990 o relaţie de doi ani cu actorul Craig Bierko, iar, din 1997 până în 2001, o relaţie cu Stephen Jenkins, solistul trupei Third Eye Blind. Charlize Theron a început apoi o relaţie cu actorul irlandez Stuart Townsend, alături de care a jucat în filmele "Trapped" (2002) şi "Head in the Clouds" (2004). Cei doi actori s-au despărţit în ianuarie 2010, după aproape nouă ani petrecuţi împreună.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro