Secretele lui Michael Jackson, relevate de autopsie
Divertisment · Stiri / 08.05.2013

Juraţii care asistă la procesul morţii lui Michael Jackson au avut, marţi, ocazia unei perspective detaliate asupra corpului starului pop după ce un avocat le-a arătat o fotografie de la autopsie.

Potrivit site-ului CNN, martorul audiat marţi în cadrul procesului a fost doctorul cardiolog Daniel Wohlgelernter, care a oferit o analiză specializată asupra expertizei şi deciziilor doctorului Conrad Murray, condamnat pentru uciderea starului, relatează agenția Mediafax.

"Michael Jackson a avut un istoric [medical] de abuz de substanţe, dependenţă de medicamente şi tulburare de somn", nu probleme cu inima sau cardiovasculare, a spus Wohlgelernter. Aşadar, potrivit acestuia, Murray nu era doctorul potrivit pe care compania AEG Live să îl angajeze pentru Jackson, din moment ce era cardiolog şi nu avea pregătire pentru a trata nevoile speciale ale cântăreţului.


Înţelegerea conform căreia Murray şi-a închis clinica din Las Vegas ca să lucreze cu normă întreagă pentru Jackson a creat un conflict, a adăugat doctorul Wohlgelernter. Contractul prevedea că Murray îşi putea pierde slujba dacă un turneu era întârziat sau anulat. "Însemna că doctorul Murray depindea în întregime de continuarea turneului pentru veniturile sale."

Mare parte din aspectele prezentate de doctorul Wohlgelernter repetă ce a povestit şi doctorul Christopher Rogers la audierea de luni, dar detaliile cuprinse în raportul legistului sunt cele care oferă o perspectivă profundă asupra vieţii cântăreţului mai degrabă decât asupra circumstanţelor morţii acestuia.


Potrivit autopsiei, buzele lui Jackson erau tatuate cu roz, în timp ce sprâncenele erau tatuate în negru. Partea din faţă a scalpului era de asemenea tatuată în negru, motivul probabil fiind potrivirea liniei părului cu perucile pe care le purta.

Autopsia a confirmat, de asemenea, ceea ce Michael Jackson răspundea la întrebările despre deschiderea culorii pielii sale în anii 1980. Jackson avea "vitiligo, o boală de depigmentare a pielii, aşa că unele zone apar mai deschise la culoare, iar altele mai închise",
a spus legistul.

Acesta a adăugat că, în afara propofolului, care a declanşat moartea cântăreţului, sănătatea acestuia părea să fie suficient de bună pentru a putea duce o viaţă normală: "Nu există niciun indiciu în autopsie că ar fi fost ceva în neregulă cu el din punct de vedere anatomic ce ar fi putut să ducă la o moarte prematură."

În plus, nu avea niciun semn de vreo dependenţă de droguri folosite în stradă, cum ar fi semne de la ace sau vreo boală.

Doctorul care a condus autopsia lui Jackson va reveni în proces miercuri.


Procesul dintre familia cântăreţului Michael Jackson şi compania AEG Live, pe care mama şi copiii artistului o consideră vinovată de moartea "regelui muzicii pop", a debutat pe 29 aprilie la Los Angeles, după trei săptămâni în care justiţia americană a ales membrii juriului, notează Mediafax.

Plângerea oficială a fost depusă în justiţie de Katherine Jackson, în vârstă de 82 de ani, şi de copiii cântăreţului american, decedat pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, din cauza unei supradoze de propofol, un anestezic puternic pe care starul îl folosea ca somnifer, cu complicitatea medicului său, Conrad Murray.

Reclamanţii consideră că AEG Live, compania organizatoare a celor 50 de concerte pe care Michael Jackson urma să le susţină la Londra, începând din iulie 2009, a dat dovadă de neglijenţă atunci când l-a angajat pe Conrad Murray pentru a veghea asupra stării de sănătate a artistului.

Familia Jackson solicită de la această companie daune de 40 miliarde de dolari, reprezentând veniturile pe care starul american le-ar fi obţinut dacă ar mai fi în viaţă.

Reprezentanţii AEG Live spun că această sumă este "absurdă", întrucât cariera cântăreţului se afla în declin, în special din cauza problemelor acestuia cu justiţia şi a exilului autoimpus în Orientul Mijlociu.

Medicul Conrad Murray a fost condamnat, în 2011, la patru ani de închisoare pentru ucidere involuntară, o sentinţă pe care a contestat-o de curând în apel.


Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro