Simona Halep a câştigat a 17-a finală din palmares
Jelena Jankovici a disputat 11 meciuri în 2015, obţinând şapte victorii. Înainte de acest turneu, ea nu trecuse de turul al doilea la niciuna dintre cele patru competiţii la care a participat în acest an.

Halep şi Jankovici s-au mai întâlnit de patru ori până în prezent, iar românca a câştigat ultimele trei partide, toate meciurile lor disputându-se în trei seturi. Ultima lor întâlnire a avut loc în optimile de finală ale ediţiei 2014 a Australian Open, când Halep a câştigat cu scorul de 6-4, 2-6, 6-0. Tot sportiva din Constanţa a câştigat şi meciul din sferturile de finală ale turneului de la Roma, din 2013, cu scorul de 4-6, 6-0, 7-5, precum şi pe cel din turul întâi al turneului de la Bruxelles, din 2012, cu scorul de 6-2, 3-6, 7-6 (3).


Singurul succes al jucătoarei sârbe a fost înregistrat în 2010, în turul întâi al US Open, scor 6-4, 4-6, 7-5.

Calificarea în ultimul act este recomensată la Indian Wells cu un premiu de 439.420 de dolari şi 650 de puncte WTA. Învingătoarea va primi 900.400 de dolari şi 1.000 de puncte WTA.

Competiţia de la Indian Wells (California, SUA), una dintre cele mai importante după Grand Slam-uri şi după Turneul Campioanelor, este de categorie Premier Mandatory şi are premii totale de aproape 5,4 milioane de dolari.


Meciurile s-au disputat pe suprafaţă rapidă la Indian Wells Tennis Garden, o bază sportivă de 360.000 de metri pătraţi, cu o arenă centrală de 16.100 de locuri, a doua din lume din punct de vedere al capacităţii, după Arthur Ashe Stadium de la Flushing Meadows, New York (peste 22.500 de locuri), dintre cele destinate numai tenisului.


Foto: AFP/Mediafax
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro