Soția lui George Clooney, amenințată cu moartea
Divertisment · Stiri / 09.03.2016

Actorul american a sporit măsurile de protecție pentru soția sa, Amal Alamuddin, avocată foarte cunoscută la nivel mondial, care a primit amenințări cu moartea, scrie ziarul spaniol La Vanguardia, citat de Agerpres.

Soția lui Clooney este implicată actualmente, printre altele, în procesul lui Mohamed Nasheed, fost președinte al Maldivelor în perioada 2008-2012, care se află în închisoare pentru terorism și riscă o pedeapsă de 13 ani pentru abuz de putere. Avocata britanică de origine libaneză pledează pentru dreptul clientului său de a efectua pedeapsa la domiciliu, așa cum s-a întâmplat până la începutul lunii martie, când măsura a fost revocată.

Organizația Amnesty International a afirmat despre condamnarea lui Nasheed că ar fi fost "motivată politic", iar SUA și-au exprimat preocuparea pentru modul în care a decurs procesul acestui om politic, activist pentru apărarea drepturilor omului și conservarea mediului înconjurător, care a fost primul președinte ales democratic din Maldive, relatează Agerpres.


Clooney, care își promovează la ora actuală cea mai recentă peliculă, "Hail, Cesar!", a decis ca, în orice deplasare, el și soția lui să beneficieze de bodyguarzi și șofer. Totodată, își va pune în funcțiune camerele de supraveghere de la reședința sa din Marea Britanie, din cauza cărora a intrat în conflict cu vecinii. Starul de cinema a fost nevoit să nu mai monteze dispozitivele respective la o înălțime de șase metri, cum era planul inițial, ci la doar trei metri peste nivelul solului.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro