Steven Seagal a mai adoptat doi căţei din România
Divertisment · Stiri / 30.03.2014

Actorul american a adoptat la distanţă, duminică, încă doi căţei din adăpostul Dogtown de lângă Bucureşti, aleşi de soţia şi băiatul lui, şi a donat peste şase tone de hrană pentru animale, a declarat pentru Mediafax Florian Fugaşin, directorul executiv al asociaţiei care deţine amplasamentul.

Directorul Asociaţiei Portico a spus că Steven Seagal a venit la adăpost alături de soţie şi de băiatul său, aceştia din urmă fiind cei care au ales cei doi căţei, un mascul şi o femelă, de numai şapte săptămâni. Mama acestor pui a fost găzduită în adăpost, după ce a fost abandonată.

Actorul a şi donat adăpostului peste şase tone de mâncare pentru căţei, la fel ca la vizita din noiembrie 2013, când a adoptat la distanţă un câine şi a donat patru tone de hrană.



Fugaşin a mai spus că oricine poate adopta la distanţă un căţel din Dogtown, iar, până acum, peste 100 de persoane au făcut acest lucru. Totodată, cei care doresc pot aduce căţei să-i cazeze în acest adăpost, pentru a nu-i lăsa pe stradă, a mai spus el.



Costul lunar pentru cei care adoptă la distanţă un căţel este de 100 de lei, iar pentru cei care aduc unul la adăpost este de 150 de lei.

Adăpostul Dogtown se află în satul Uzunu, comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu şi are deocamdată o capacitate de cazare pentru 2.000 de câini, utilizată aproape la maxim. Adăpostul mai desfăşoară şi activităţi de vaccinare, deparazitare, sterilizare şi adopţie a câinilor fără stăpân, informează Mediafax.

În noiembrie anul trecut, Steven Seagal a adoptat la distanţă un câine pe care l-a numit Grivei, din adăpostul Dogtown, a donat patru tone de mâncare pentru animale şi a susţinut că va oferi în continuare sprijin pentru continuarea investiţiilor în acest centru.



În prezent, Steven Seagal, alături de Vinnie Jones, filmează în România pentru lungmetrajul "The Mercenary: Absolution", regizat de Keoni Waxman, scene din această peliculă fiind turnate în parcul Herăstrău, dar şi în apropierea Pieţei Amzei, a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Moncea, reprezentant al Castel Film. Filmările, care au început pe 17 martie, vor avea loc în Bucureşti, la studiourile Castel Film, dar şi în alte zone ale Capitalei, iar Steven Seagal va rămâne în România până pe 7 aprilie.



Steven Seagal, născut pe 10 aprilie 1952, este actor, producător şi scenarist, el jucând în numeroase filme de acţiune. Actorul este, totodată, maestru în artele marţiale japoneze, având centura neagră cu 7 dani în stilul aikido. Filmele în care a jucat au avut încasări totale de peste 923 de milioane de dolari pe plan mondial, notează agenția citată.
Seagal este un cunoscut militant pentru protecţia mediului, un activist pentru drepturile animalelor şi un susţinător al mişcării pentru independenţa Tibetului.


Actorul a vizitat România de mai multe ori în ultimii ani, pentru o serie de filmări.


Foto: Mediafax

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro