Studiu: Femeile frumoase obţin mai mult

Stiri / 30.06.2015

Fie că se află într-un birou, sau într-o sală de judecată, femeile frumoase reuşesc să câştige mai uşor, potrivit unui nou studiu care arată că frumuseţea poate anula capacitatea creierului de a reacţiona obiectiv.

Reacţia este legată de o trăsătură subconştientă a competitivităţii care îşi are originea în evoluţia masculină, notează Daily Mail, citat de agenţia Mediafax.

În timpul cercetării, 21 de bărbaţi, studenţi la Universitatea Zhejiang din China, au fost rugaţi să privească 300 de fotografii ale unor femei chineze.

Un alt grup de bărbaţi a împărţit femeile în atractive şi neatractive, potrivit cercetării publicate de Huffington Post.

Bărbaţii au făcut apoi echipă cu o parte dintre femeile ale căror imagini le vizionaseră anterior, pentru un joc pe calculator.  Jocul presupunea ca ei să decidă dacă vor împărţi o mică sumă de bani. În tot acest timp, cercetătorii au studiat undele cerebrale şi au notat timpul de reacţie.


Studiul a demonstrat că bărbaţii erau mai înclinaţi să încheie afaceri proaste cu femeile drăguţe. Ei au acceptat mult mai repede ofertele corecte făcute de femeile atractive şi le-a luat mai mult timp pentru a răspunde ofertelor dezavantajoase, notează ziarul citat de Mediafax.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro