Tataee (B.U.G. Mafia) este speaker la prima conferinta internationala despre industria muzicala din Romania
Divertisment · Stiri / 28.01.2016

“In anii ce au trecut”, asa cum spun versurile unui cunoscut hit semnat B.U.G. Mafia, industria muzicala din Romania a evoluat mult. Fie ca vorbim despre artistii din mainstream sau despre cei din underground, e clar ca au aparut schimbari majore peste tot. Artistii au devenit din ce in ce mai preocupati de latura de business din muzica si de modalitatile de a castiga in mod direct atat din canalele proprii de Youtube, magazine online, cat si din contracte de imagine.

Cea care a avut aceasta intitiativa este Anca Lupes, “profesoara vedetelor”, detinatoare a unui master in music business, cunoscuta in lumea muzicii datorita faptului ca a participat la organizarea unor concerte etalon precum cel al lui Michel Jackson in Bucuresti (1996), dar si datorita unor proiecte de succes cu care a colaborat, intre care Sistem, Holograf, Mandinga, Proconsul etc. De mai bine de sase ani colaboreaza cu celebrul chitarist Steve Vai, detinator al multor premii Grammy.

Conferinta aduce laolalta personalitati din domeniul muzical romanesc si international, de la producatori, compozitori, artisti, specialisti in drept de proprietate intelectuala, pana la specialisti in online, marketing si branding muzical.


Unul dintre acesti speakeri este Vlad Irimia. Vlad este un artist complex și complet, cu o carieră de peste două decenii alături de BUG Mafia. Cel căruia fanii îi spun Tataee a fost, pe rând, compozitor, textier, producător muzical, producător video, A&R, manager și PR. A contribuit decisiv la succesul celor zece albume BUG Mafia și a creat hituri si pentru alți artiști români cunoscuți. Longevitatea succesului său se explică prin adoptarea unei atitudini profesionale în tratarea actului artistic, de la atentia acordata inovatiilor in domeniu pana la construirea unei relații strânse cu fanii. El va vorbi audientei despre rolul online-ului in cariera unui artist, cum a gandit brandul BUG Mafia, despre consecventa in muzica si in comunicare sau cum sa ajungi la aproape un milion si jumatate de fani pe FB si la jumatate de milion de abonati pe canalul de YouTube fara aparitii constante la radio si TV, aducand exemple din cariera proprie.


Iata cum descrie Vlad atitudinea muzicanului modern in contextul industriei muzicale actuale: "Modalitatile in care muzica este produsa si consumata s-au schimbat si diversificat mult in ultimii ani. Orice industrie este supusa evolutiei, iar cea muzicala cu atat mai mult, pentru ca merge mana in mana cu dezvoltarea IT. Ca muzician ar trebui sa inveti sa sesizezi si sa utilizezi aceste schimbari spre beneficiul propriei cariere. Nu este suficient sa fii talentat, trebuie sa fii conectat la tendintele de business in domeniu daca vrei sa reusesti."


Conferinta numita Mastering The Music Business (MMB) este prima conferinta internationala dedicata exclusiv industriei muzicale din Romania. Organizata de Star Management, in colaborare cu ARCUB, conferinta va avea loc pe 16 si 17 februarie 2016 in incinta Hanului Gabroveni din Bucuresti.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro