Tracy Morgan, internat în stare critică, după un accident

Stiri / 08.06.2014

Actorul american, star al serialului de comedie "30 Rock", a fost internat în stare critică la secţia de terapie intensivă, după un accident de automobil produs sâmbătă dimineaţă pe o autostradă din statul New Jersey.

Actorul, în vârstă de 45 de ani de ani, se afla alături de mai multe persoane într-un autocar de lux, care a fost implicat într-un accident în lanţ, informează BBC, citat de Mediafax.

Şase automobile au fost implicate în acea coliziune în lanţ. O persoană a decedat, atunci când autocarul de lux a fost tamponat şi s-a răsturnat pe autostrada Turnpike din New Jersey, sâmbătă dimineaţă, a precizat poliţia americană. Alte patru persoane au fost spitalizate, iar trei dintre acestea se află în stare critică.


Tracy Morgan, cunoscut pentru rolurile interpretate în show-ul de comedie "Saturday Night Live" şi în serialul "30 Rock", a fost transportat de urgenţă la Spitalul Universitar Robert Wood Johnson din New Brunswick, New Jersey. Actorul se află în stare critică, afirmă NBC10.

Starul american a susţinut un spectacol de stand-up comedy într-un cazinou din Delaware, vineri seară.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro